Proiect didactic / Clasa a patra / Sfintii Apostoli Petru si Pavel

SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Clasa: a IV-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 45 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să povestească vieţile celor doi Sfinţi Apostoli;

O₂: să comenteze istorioarele religioase prezentate;

O₃: să indice câteva obiceiuri româneşti legate de Sfinţii Apostoli;

O₄: să prezinte basme româneşti în care Sfântul Petru apare ca personaj, alături de Dumnezeu.

Obiective formativ-educative:

- să-i cinstească pe Sfinţii Apostoli şi să respecte postul închinat acestora.

Strategia didactică:

-       mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoană, caiet auxiliar.

-       metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, conversaţia euristică, povestirea, exerciţiul, problematizarea, lectura religioasă.

-       formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie, Biblia, Obiceiuri româneşti, Basme (M. Eminescu)

Desfăşurarea lecţiei:      

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- se verifică lecţia „Sfântul Arhidiacon Ştefan".

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

- prin următoarea Rugăciune:

Din Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel:

Graiuri de viaţă veşnică a rostit Petru către Piatra Vieţii (Hristos), zicând: la cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii? Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a grăit către El cântând: Aliluia!

Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele; căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!

Către ce Sfinţi este înălţată această rugăciune?

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- se notează titlul lecţiei noi; se va urmări prezentarea vieţilor celor doi Sfinţi Apostoli, pentru ca elevii să cinstească sărbătoarea lor de pe 29 iunie cu deosebită evlavie şi să respecte, de asemenea, postul ce precede sărbătoarea.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

 Sfântul Apostol Petru

Vorbim astăzi de marele Petru, cel  înflăcărat în iubire faţă de Hristos! Iată cine era el: un pescar neştiutor de carte, fiul lui Iona, frate cu Sfântul Andrei. Petru se născuse în localitatea Betsaida din Galileea şi se numea de fapt Simon, era căsătorit şi avea doi copii. Era foarte credincios Legii lui Moise şi Îl aştepta pe Mântuitorul promis de profeţi. Locuia în casă cu familia, cu soacra sa bolnavă şi cu tatăl său.

Andrei, care era necăsătorit, s-a făcut întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos. El l-a adus şi pe Petru la Hristos.

- Tu eşti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei numi Chifa, care se tâlcuieşte Petru, i-a zis Iisus lui Petru. Îndată, Petru s-a închinat lui Hristos ca lui Mesia. La scurtă vreme, Hristos i-a chemat pe Simon - Petru şi pe Andrei, să-I fie „pescari de oameni", adică Apostoli.

Sfântul Petru L-a invitat pe Hristos acasă la el, pentru a-i vindeca soacra, prin atingerea mâinii, ceea ce s-a şi întâmplat. Apoi Petru era nedespărţit de Hristos, iubindu-L foarte tare. Odată, când Domnul i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine spuneţi că sunt?", Petru I-a răspuns:

- Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

- Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, a zis atunci Hristos, că nu trupul şi sângele ţi-au arătat ţie acestea, ci Tatăl Meu Cel din ceruri!

Petru, având dragoste fierbinte către Domnul, dorea să nu I se întâmple nimic rău Acestuia. De aceea, atunci când Iisus îi anunţa pe ucenici că urma să fie bătut şi ucis, Petru se întrista, neştiind încă de bucuria Învierii. Altă dată, când Apostolii erau în corabie pe mare, Hristos a venit la ei, mergând pe apă ca pe uscat, iar Sfântul Petru a îndrăznit să-I ceară să meargă şi el pe apă. Şi a mers el puţin, dar i s-a făcut frică şi a început să se scufunde:

- Doamne, mântuieşte-mă! a strigat el atunci.

- Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? l-a certat Hristos, şi l-a scos din apă. Şi s-a rugat Hristos pentru Petru, ca să nu i se împuţineze credinţa.

Mai târziu, s-a făcut Petru vrednic de o altă minune: a văzut, împreună cu alţi doi Apostoli, cum S-a schimbat Hristos la Faţă, adică i s-a arătat cum a devenit Hristos plin de lumină, şi a auzit glasul din cer care a zis: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit!"

Mai ştim că Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, când Acesta fusese prins şi dus la arhierei; dar după aceea, Petru s-a căit şi a plâns fapta lui. El a fost primul dintre Apostoli care L-a văzut pe Hristos Înviat. Şi s-a bucurat nespus Petru de Învierea Domnului. Apoi, l-a întrebat Hristos cel Înviat pe Petru de trei ori: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?" (Ioan 21, 16), iar Petru de trei ori a răspuns: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc."

După Înălţarea Domnului, Sfântul Petru a fost mare predicator şi făcător de minuni: el a primit putere şi înţelepciune de la Duhul Sfânt, vindecând ologi, înviind morţi, iar dacă umbra lui trecea peste un bolnav, acela se vindeca. A fost închis în temniţă de regele Irod, dar un înger l-a eliberat.

Tot el a fost primul Apostol care a avut de la Dumnezeu o vedenie, prin care se arăta că toţi oamenii sunt fraţi între ei, că pentru toţi S-a răstignit şi a înviat Hristos şi că toţi se pot boteza şi mântui, nu numai evreii. Până atunci, evreii credeau că ei sunt popor sfânt, iar ceilalţi sunt necuraţi. Dar îngerul i-a zis lui Petru: „Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate." (F. Ap. 10, 15) Multe alte fapte minunate ale Sfântului Petru sunt adunate în cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament.

Sfântul Petru a botezat mii de oameni, a sfinţit biserici în multe ţări ale lumii şi mai apoi a venit la Roma, unde era un mare vrăjitor, pe nume Simon Magul, care îi făcea pe oameni să creadă că el e Hristos, şi care săvârșea multe minuni înşelătoare, cu putere diavolească. Petru s-a dus la Simon. Acesta avea un câine negru de pază. Oamenii din jur i-au zis lui Petru că „Acest câine omoară pe toţi cei ce gândesc nedrept despre Simon."

- Eu grăiesc adevărat despre el, a răspuns Petru, că Simon este condus de diavol. Şi i-a zis el câinelui:

- Mergi şi spune-i lui Simon că Petru Apostolul vrea să-l vadă. Şi s-a dus câinele şi cu voce omenească i-a zis lui Simon acelea. Toţi oamenii din jur s-au speriat. Şi au fost chemaţi Simon şi Petru să învieze pe fiul unei văduve din Roma, încât cel care îl învia dovedea că învăţătura lui este adevărată, urmând ca celălalt să fie ucis de popor. Simon a început primul, cu vrăjile sale diavoleşti. Şi a făcut ca mortul să-şi mişte capul. Dar Petru a zis:

- De este viu tânărul, apoi să se scoale, să vorbească şi să umble; dacă nu face aşa, înseamnă că Simon ne înşeală! Simon n-a putut face mai mult şi voia să fugă. Atunci Sfântul Petru s-a rugat lui Dumnezeu să învieze pe mort, pentru ca poporul din Roma să nu mai creadă în vrăjile lui Simon, ci în Domnul nostru Iisus Hristos.

- Tinere, scoală! Domnul meu Iisus Hristos te înviază şi te tămăduieşte pe tine! a spus Petru. Şi mortul s-a sculat, a început a grăi şi a umbla. În cele din urmă, Simon a murit, iar împăratul Romei, Nero, s-a supărat, pentru că Simon îi era prieten. De aceea, Nero l-a căutat mai mulţi ani pe Petru, să-l omoare. Când  l-a prins, l-a dat să fie răstignit; Petru i-a rugat pe soldaţi să-l răstignească cu capul în jos, căci nu e vrednic să fie răstignit la fel ca Domnul. Ceea ce s-a şi împlinit, pe 29 iunie, în anul 67 după Hristos.

 Sfântul Apostol Pavel

Marele Pavel se numea înainte Saul şi era un evreu, din neamul lui Veniamin. El avea cetăţenie romană şi era rudă cu Sfântul Arhidiacon Ştefan. Ştia foarte bine Legea lui Moise, era foarte învăţat. Pe prietenul lui cel mai bun îl chema Varnava, care s-a făcut creştin. Dar Saul îi ura pe creştini, chiar şi pe Varnava şi pe Ştefan. El credea că arhiereii spun adevărul, că Hristos a fost un înşelător, mai ales că el nu se întâlnise niciodată cu Hristos.

Saul a primit putere multă de la arhierei, ca să prindă pe creştini şi să-i arunce în temniţe, ceea ce făcea în Ierusalim. Apoi a fost trimis să facă asemenea şi în cetatea Damasc. Pe drumul spre Damasc, s-a întâmplat o minune, care l-a schimbat în totalitate pe Saul: a strălucit o lumină din cer şi s-a auzit un glas:

- Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?

- Cine eşti, Doamne? s-a speriat Saul.

- Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este ţie a lovi cu piciorul în ţepuşă.

- Doamne, ce îmi porunceşti să fac? a întrebat Saul.

- Scoală-te şi intră în cetate (Damasc) şi ţi se va spune ce ţi se cade să faci. Iar soldaţii ce erau cu Saul auzeau cuvintele, dar nu vedeau pe nimeni.

Saul a rămas orb timp de trei zile, timp în care nu a mâncat, nu a băut, ci s-a rugat, căci i se deschideau ochii sufletului, să înţeleagă credinţa cea adevărată. După aceea a venit preotul Anania, trimis de Domnul, care l-a botezat şi l-a sfinţit pe Saul. Atunci i-a trecut lui Saul şi orbirea, şi a început să-L predice pe Iisus ca Mântuitor. Iar numele i-a fost schimbat la botez în Pavel.

Dar evreii şi arhiereii care nu credeau în Hristos, când au văzut schimbarea lui Pavel, tare s-au mâniat, şi au vrut îndată să îl omoare. Ei l-au urmărit pe Pavel de-a lungul întregii sale vieţi, în toate călătoriile sale, punându-i piedici; încât Pavel a fost bătut cu pietre, închis, lovit, alungat, dar n-au putut să-l omoare, căci Duhul Sfânt îi spunea lui Pavel unde să se ducă şi cum să scape de ei. Pavel a fost trimis de Domnul să predice Învierea la neamuri, adică la cei de alt neam decât evreii, care se închinau la idoli şi la vrăjitori. De aceea, el a fost numit „Apostolul neamurilor". Şi el a botezat mii de oameni, ca şi Petru, a hirotonit mulţi episcopi, a ajutat foarte mult la creşterea Bisericii creştine.

Într-o cetate, oamenii, văzând multele minuni pe care Pavel le făcea împreună cu prietenul său Varnava (cu care se împăcase), au vrut să le aducă jertfă de tauri ca la idoli, zicând că ei sunt zei. Dar Sfinții Apostoli le-au spus că Dumnezeu e Cel care le dă puterea să facă minuni.

Din când în când, Pavel se întorcea la Ierusalim, să se întâlnească și să se sfătuiască și cu ceilalţi Apostoli. Odată, l-au prins evreii şi voiau să-l omoare. Abia l-au scăpat oştenii romani din mâinile lor şi l-au ţinut în închisoare mai mulţi ani, pentru că, dacă-l eliberau, evreii necredincioşi îl omorau. Până la urmă, l-au dus la Roma, să-l judece împăratul Nero, căci Pavel era cetăţean roman şi avea dreptul la judecată. A fost ţinut închis şi aici, timp în care a predicat romanilor şi l-a ajutat pe Sfântul Petru în lupta contra lui Simon Magul. După aceea, a fost şi el osândit la moarte, dar nu prin răstignire (fiind cu cetăţenie romană), ci prin tăierea capului, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru. De aceea şi trupurile lor au fost îngropate împreună.

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

    
     Ce cunoaștem despre Simon, fiul lui Iona?

     Cine l-a adus pe Simon - Petru la Hristos?

     Ce avea el deosebit de ceilalţi Apostoli?

     Povestiţi minunea mergerii pe mare.

     Care e diferenţa între părerea de rău a lui Iuda vânzătorul şi părerea de rău a lui Petru (când s-a lepădat de trei ori de Hristos)?

     Cu a cui putere s-a transformat Petru dintr-un pescar neştiutor de carte într-un Apostol înţelept?

     Povestiţi confruntarea dintre Petru şi Simon Magul.

     Cum a murit Sfântul Apostol Petru?

     Cine era Saul? Ce s-a întâmplat pe drumul Damascului?

     De ce voiau să-l omoare evreii necredincioşi pe Pavel? Cum a scăpat Sfântul Pavel de ei?

     Cum a murit Sfântul Pavel?

     În ce zi îi serbează Biserica pe cei doi mari Apostoli? Citiţi în calendarul creștin ortodox ce sărbătoare este pe 30 iunie.

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Să știm mai mult:

Pe biserici, Sfântul Petru e pictat ţinând nişte chei în mână; sunt cheile Raiului, pentru că Hristos i-a zis odată lui Petru: „Îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri." (Matei 16, 19) Asta înseamnă că Hristos i-a dat lui Petru putere ca oricărui episcop şi preot, de a dezlega şi lega păcatele. Dar de la aceste cuvinte, în popor se crede că Petru e paznicul Raiului, şi că el lasă ori nu lasă pe cineva să intre în Rai, fiind mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Aşa că în multe basme româneşti citim: „Pe vremea când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petre pe pământ..."

-  În popor, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli se mai numeşte „Sân Petru", „Sân Chetru"; înainte de această sărbătoare este postul Sfinţilor Apostoli. Numele de „Petru", „Petre" se dădea foarte des în trecut copiilor la Botez.

VIII. Evaluarea

- comentaţi următoarele istorisiri religioase:

Sfântul Petru şi înşelătorul Simon Magul

Odată, a zis Simon vrăjitorul că are să se lase să fie tăiat şi că a treia zi va învia, ca să creadă lumea că el e Hristos. Atunci el a pus în locul lui un berbec, şi cu putere diavolească a făcut ca oamenii să creadă că el e berbecul; şi a fost tăiat berbecul în locul lui. Sfântul Petru a gonit cu rugăciunile sale şi cu puterea Sfintei Cruci înşelăciunea diavolească de la oameni, şi ei au văzut că berbecul a fost tăiat, şi nu Simon Magul.

Multe alte asemenea minciuni drăceşti făcea Simon, dar toate înşelăciunile lui erau arătate de Sfinţii Petru şi Pavel. Iată ultima lui minciună: el a făgăduit oamenilor că se va înălţa la cer, ca Hristos. Aşa că s-a dus Simon în mijlocul Romei, a adunat popor mult, şi a chemat puterea diavolilor, care îl ajutau. S-a suit pe o clădire înaltă, şi-a pus cunună de dafini pe cap şi a grăit cu mânie către popor:

- Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi să mă înalţe la tatăl meu din cer. De acolo voi trimite pedepse mari asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut lucrurilor mele.

Câtă deosebire între adevărata Înălţare a lui Hristos şi această înălţare prefăcută! Hristos nu S-a înălţat cu mânie la cer, ci binecuvântând pe ucenici; nu ca să pedepsească, ci ca să pregătească Raiul!

Şi zicând acelea vrăjitorul Simon, a pocnit din mâini şi s-a înălţat în văzduh, a început a zbura, căci îl ţineau diavolii. Iar poporul nu îi vedea pe diavoli, ci numai pe Simon zburând, şi zicea: „Acest lucru este de la Dumnezeu, ca să zboare trupul prin văzduh". Atunci marele Apostol Petru s-a rugat cu glas tare, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu creadă greşit popoarele, ci să creadă în Tine! Vouă diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!"

Atunci diavolii cei certaţi de Apostol, îndată au fugit de la Simon prin văzduh, iar ticălosul vrăjitor a căzut şi i s-a sfărâmat tot trupul. Poporul, văzând aceasta, a strigat multă vreme, zicând: „Mare este Dumnezeul lui Petru. În adevăr, nu este altul decât Dumnezeul cel adevărat!" Iar vrăjitorul încă nu murise şi se chinuia în mari dureri, batjocorit de toţi; iar a doua zi şi-a dat sufletul cel întinat în mâinile diavolilor.

Tot astfel, Antihrist, la sfârşitul lumii, va face multe minuni diavoleşti, chiar mai mari decât ale lui Simon Magul, ca lumea să creadă că el este Hristos. El nu va mai imita Înălţarea, ci a doua venire a Domnului, zicând că el a venit să stăpânească lumea, ca lumea să i se închine. Să avem deci credinţă tare, ca nimeni să nu ne înşele cu puterea diavolească!

Sfântul Pavel şi îndrăcitul

Şi făcea Sfântul Pavel multe minuni; uneori numai de hainele sale de se atingea un bolnav, îndată se vindeca. Şi pe îndrăciţi îi vindeca, căci scotea diavolii din ei, cu puterea lui Hristos. Unii dintre evreii necredincioşi, văzând cum făcea Pavel minuni, au încercat şi ei să facă, zicând unui îndrăcit:

- Ne jurăm pe voi, diavolilor, cu Iisus, pe care Pavel îl propovăduieşte! Iar diavolul din îndrăcit a răspuns:

- Pe Iisus Îl ştiu şi pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sunteţi? Şi îndrăcitul a sărit pe ei şi i-a bătut, încât era să-i omoare. Atunci mulţi oameni, mai ales vrăjitori, s-au botezat, dându-şi seama de adevărata credinţă.

*

De la Sfântul Apostol Pavel ne-au rămas paisprezece epistole (scrisori) în Noul Testament. Iată un fragment din Epistola I către Corinteni:

„Eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine." (I Corinteni 15, 9-10)

IX. Activitatea suplimentară

- Căutaţi poveşti populare româneşti în care se aminteşte de vremea în care mergea Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ. Citiţi una dintre ele la clasă. Iată un exemplu în acest sens:

 Făt-Frumos din lacrimă

(fragment adaptat)

de Mihai Eminescu

(...) Făt-Frumos, ars de fulgere, se transformă într-o mână de cenuşă şi căzu în nisipul sec al pustiului. Dar din cenuşa lui se făcu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant; pe lângă el, arbori înalţi, verzi, stufoşi răspândeau o umbră răcoritoare şi mirositoare. Dacă cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi înţeles că jelea. Dar cine să înţeleagă glasul izvorului într-un pustiu, unde până atunci nu călcase picior de om?

Pe vremea aceea, Domnul umbla pe pământ. Într-o zi treceau doi oameni prin pustiu. Hainele şi faţa Unuia străluceau ca alba lumină a soarelui; celălalt, mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul şi Sfântul Petru. Picioarele lor înfierbântate de nisipul pustiului călcară în răcorosul şi limpedele pârâu ce curgea din izvor. Prin cursul apei, cu gleznele lor sfâşiau valurile. La izvor, Domnul bău din apă şi-şi spălă faţa Sa cea sfântă şi luminată şi mâinile Sale făcătoare de minuni. Apoi şezură amândoi la umbră. Sfântul Petru asculta doina izvorului plângător. Când se sculară, spre a merge mai departe, Sfântul Petru zise:

- Doamne, fă ca acest izvor să fie ce a fost mai înainte.

- Amin! zise Domnul ridicând sfânta Sa mână, după care se depărtară.

Ca prin farmec pieri izvorul şi Făt-Frumos, trezit ca dintr-un somn lung, se uită împrejur. Atunci văzu chipul luminat al Domnului, ce mergea pe valurile mării. El înţelese minunea învierii sale. (...)

X. Încheierea

- rugăciunea, salutul.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova